Fotografiile pe hartie raman populare, in ciuda faptului ca majoritatea imaginilor pe care le surprindem zi de zi ajung sa fie pastrate in format digital.
Desi vin cu o multime de avantaje, spre deosebire de fisierele digitale, fotografiile fizice sunt sensibile la degradare.
Cum iti intretii pozele, asigurandu-se ca amintirile tale vor fi pastrate in conditii optime pentru ani buni de acum inainte?
Conform celor de la Sooters, trebuie sa stii ca exista o serie de factori care afecteaza fotografiile pe hartie. Daca cunosti acesti factori, ai toate sansele sa te bucuri de imaginile pe care le-ai imprimat pentru foarte multi ani.
- Lumina. Expunerea la lumina solara directa poate avea un efect devastator asupra fotografiilor. Razele UV accelereaza degradarea culorilor si a hartiei, transformand o amintire vibranta intr-o imagine palida si neclara.
- Umiditatea. Umiditatea excesiva este un alt inamic al fotografiilor. Aceasta poate provoca decolorarea si, in cazuri extreme, poate duce la dezvoltarea mucegaiului, deteriorand iremediabil hartia si imaginile imprimate pe ea.
- Caldura. Temperaturile ridicate, la fel ca umiditatea, pot accelera procesul de degradare. Caldura excesiva poate face ca hartia sa devina fragila si sa se ingalbeneasca, afectand calitatea imaginii.
- Praful. Particulele de praf pot zgaria si pata fotografiile. In timp, praful se poate acumula pe suprafata fotografiilor, facandu-le sa para murdare si estompand detaliile.
- Manipularea necorespunzatoare. Uleiurile si murdaria de pe maini pot lasa urme greu de indepartat pe fotografii. De asemenea, indoirea sau zgarierea fotografiilor poate provoca daune permanente.
Daca reusesti sa tii pozele departe de toti acesti factori, ar trebui sa te poti bucura de ele si peste 10, 20 sau 50 de ani.
Sfaturi pentru intretinerea fotografiilor pe hartie
1. Depoziteaza-le corect atunci cand nu le folosesti! Depozitarea fotografiilor intr-un loc intunecat, uscat si racoros este esentiala pentru prelungirea duratei de viata a acestora. Alege locuri unde fluctuatiile de temperatura si umiditate sunt minime.
2. Foloseste albume, pentru a le proteja! Fotografiile trebuie protejate de lumina directa a soarelui, umiditate excesiva, praf si manipulare necorespunzatoare. Folosirea albumelor foto cu pagini din materiale neutre, fara acizi, poate oferi un nivel suplimentar de protectie. De asemenea, poti apela la solutii moderne, cum ar fi o fotocarte, care tine toate imaginile intr-un mod cat se poate de compact si este gandita pentru a rezista pe termen lung.
3. Curata-le ocazional! Curatarea fotografiilor ar trebui sa se faca cu o carpa moale si uscata. Nu folosi substante chimice sau apa, deoarece acestea pot deteriora hartia si cerneala.
4. Restaureaza-le, daca sunt deteriorate! Daca fotografiile sunt deja deteriorate, poti apela la serviciile unui profesionist pentru restaurare. Acestia pot retusa si reconstrui zonele afectate, redand fotografia la starea initiala sau aproape de aceasta.
5. Manipuleaza-le cu grija! Atunci cand te bucuri de ele, incearca sa le manipulezi cat mai atent. Asigura-te ca ai mainile curate (eventual poarta manusi), scoate-le doar daca esti intr-un mediu uscat, ferit de razele solare si stai departe de cesti cu cafea, sticle cu apa, lumanari aprinse sau orice alte elemente ce ar putea sa produca accidente.