Între pasiune și profesie, crearea de conținut rămâne una dintre preocupările preferate ale pasionaților comunicării online. Vrei și tu să începi un proiect de influencer, cu postări social media, clipuri video sau articole de blog? Iată care sunt cele mai importante echipamente și accesorii pentru content creation:
Smartphone performant pentru conținut foto și video
Caută un telefon cu o cameră principală de cel puțin 12 MP, de preferat modele smartphone premium, dotate cu sisteme de camere 48 MP sau mai mult. Merită să investești în echipamente de nivel profesional, deoarece îți oferă o calitate deosebită a materialelor foto și video. Alege un telefon cu un minim de 128 GB stocare internă, având în vedere dimensiunea mare a fișierelor video și foto. Unele telefoane permit extinderea stocării prin card microSD.
Ai la dispoziție telefoane în rate fără dobândă*, prin cardul de cumpărături CardAvantaj, pentru shopping din locații fizice sau magazine online din rețeaua de parteneri comerciali CardAvantaj: Altex, Media Galaxy, Samsung, Telekom, eMAG, Flanco, evoMAG, PC Garage, AvStore, F64, E-Boda, Arsis, ș.a. Alege un smartphone cu display de rezoluție mare, precum Full HD+ sau 4K, pentru o vizualizare detaliată a conținutului pentru live streaming.
Microfon de calitate
Microfoanele shotgun, cum ar fi Rode NTG4+, sunt excelente pentru filmare, deoarece captează sunetul din față și reduc zgomotul de fond. Dacă înregistrezi podcasturi sau voice-over-uri, un microfon de birou, precum Blue Yeti sau Audio-Technica AT2020, poate asigura o claritate excelentă a vocii. Microfoanele dinamice sunt rezistente la zgomote de fond și sunt excelente pentru utilizarea în medii cu mult zgomot.Folosește-le pentru podcasting sau streaming în care vrei să capturezi doar vocea, nu și sunetele de mediu.
Microfoanele condensator au o sensibilitate mai mare și captează detalii mai fine ale vocii. Sunt excelente pentru studiouri de înregistrare acasă și pentru conținut care necesită o calitate superioară a sunetului. Completează echipamentul de vlogger cu microfoane lavalier, care se prind de haine și pe care le poți folosi pentru videoclipuri de tip tutorial sau interviuri. Vezi care sunt opțiunile de conectivitate USB și creează de fiecare dată un set-up potrivit pentru tipul de content pe care vrei să-l creezi.
Sistem de iluminat profesional
Ai nevoie de lumini principale (key light), precum softboxuri sau panouri LED cu dimmer, care permit ajustarea intensității și a temperaturii de culoare pentru a obține efectul dorit. Completează-le cu inele de lumină (ring light), pentru un aspect uniform și lipsit de umbre pe față, mai ales pentru video sau live streaming.
Vei avea nevoie și de lumini de umplere (fill light), care sunt panouri LED sau reflectoare. La acestea, se adaugă lumini de contur (back light), lumini de fundal (background light), accesorii și difuzoare (umbrele, trepiede, brațe tip suport, controller wireless).
Dispozitivele prezentate îți vor oferi o bază solidă pentru proiecte de succes pe diferite platforme sociale și canale de streaming. Alege mijloace de plată inteligente, precum achizițiile în rate cu dobândă zero*, pentru echipamente prin care să creezi conținut online de nivel profesional.
*Dobânda zero se aplică dacă se achită lunar suma totală de plată, astfel cum este evidențiată în extrasul de cont emis de către Bancă. Pentru o limită de credit de 5.367 lei, dobânda fixă este de 28%/an, rata lunară de plată este de 512,57 lei, iar dobânda anuală efectivă (DAE) este de 38,94%, fiind calculată pentru suma menţionată mai sus retrasă în întregime în prima zi de la un ATM Credit Europe Bank (România) S.A. şi rambursată în 12 rate lunare egale. Valoarea totală plătibilă este de 6.307,27 lei incluzând dobânda, comisionul anual de administrare cont curent de card în valoare de 49 lei şi costul de utilizare a mijlocului de plată în valoare de 107,69 lei.