Industria de transport și logistică din România, interesată de transportul electric

Electric Truck Experience, primul eveniment dedicat camioanelor electrice din România a reunit joi, 6 aprilie, la Academia Titi Aur, peste 150 de participanți din domeniul transportului rutier, autorități, firme de logistică și mari retaileri. În cadrul evenimentului, 6 producători au prezentat oferta de camioane electrice pentru piața din România, iar reprezentanții Guvernului au venit cu propuneri pentru susținerea transportului de marfă electric.

Evenimentul, organizat în premieră în România de către publicațiainfotrucker.ro a reunit companiile interesate de investiția în transportul sustenabil. Cei 20 de vorbitori ai evenimentului au vorbit despre planurile de implementare ale strategiei de transport, iar producătorii au prezentat performanțele camioanelor disponibile pentru companiile autohtone. La finalul evenimentului, participanții au putut testa camioanele pe circuitul ATA.

Potrivit discuțiilor din cadrul evenimentului, principalii pași pentru o tranziție către transportul de marfă al viitorului sunt acordarea subvențiilor și facilităților pentru achiziție, digitalizarea afacerilor și dezvoltarea rapidă a infrastructurii de încărcare. Soluțiile pentru finanțarea domeniului și creșterea capacității de încărcare au fost prezentate de companiile Synesis Partners și ABB, care au susținut că investițiile private sunt, în continuare, motorul dezvoltării acestui domeniu.

Primele două companii care au achiziționat camioane electrice în România, Blue River și Routier European Transport au prezentat proiectele de dezvoltare a flotei cu zero emisii și motivele financiare și comerciale care au stat la baza acestei decizii.

Rareș Retegan, manager al Routier European Transport, a prezentat proiectul de dezvoltare a primului transport internațional 100% electric pe care îl va realiza cu două camioane Volvo FH Electric până la finalul acestui an, în timp ce Alexandru Păun, manager al Blue River, a prezentat rezultatele din exploatarea a celor trei camioane electrice pe care compania le exploatează, primul implementat fiind un model Scania 25 P, achiziționat în luna mai 2022.

Toată această tranziție trebuie privită ca un sistem complex pentru că nu putem să ne așteptăm la efecte semnificative dacă gestionăm doar o secțiune. Trebuie să găsim soluții integrate, astfel încât transportul de mărfuri să fie asigurat într-un mod cât mai puțin poluant. O parte dintre acestea există, dar vom avea și alte tipuri de provocări. Nu este suficient, că statul să contribuie la subvenționarea achiziției de vehicule electrice, ci trebuie să ne gândim și ce facem cu partea de infrastructură de încărcare, cum putem cataliza și gestiona dezvoltarea viitoarelor centre logistice, supermarketuri, hipermarketuri pentru că vor trebui proiectate cu o structură care să permită transportatorilor că pe perioada in care se efectuează încărcarea/ descărcarea mărfurilor, să puteți alimenta camionul” a declarat Radu Bogdan Balanișcu, secretar de stat în Ministerului Mediului.

Andrei Antipa, vicepreședintele AFM a declarat că instituția pe care o reprezintă face pași către finanțarea transportului electric: “Dorim să finanțam mai mult decât camioane, să finanțam și flote și autoutilitare. Finanțăm deja microbuze electrice și de transport urban, iar la RABLA, care este programul nostru cel mai de succes, avem finanțarea cea mai mare la nivel european pe nivel acesta de mașini electrice.. Orice schemă de ajutor de stat care depășește 200.000 de euro, presupune aprobarea C.E. Noi am pornit demersurile să construim această schemă de ajutor de stat, care așteptam să fie aprobată anul acesta și să putem construim ghidul de finanțare

Roxana Ilie, coordonator de proiecte în cadrul UNTRR a menționat că decarbonizarea flotelor este o prioritate pe care România trebuie să o aibă în vedere în cel mai scurt timp. În acest sens, UNTRR a propus un sprijin de 200.000 de euro pentru un camion electric peste 16t și o corelare a măsurilor de  subvenționare a achiziției de camioane cu cea a dezvoltării infrastructurii de încărcare atât electrice, cât și pe gaz natural comprimat și lichefiat.“Conform Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), la începutul acestui an aveam peste 53.000 de operatori de transport rutier de mărfuri, operând o flotă de peste 214.000 de vehicule. Conform analizelor noastre, aproximativ 36.000 de operatori au ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri, în timp ce restul companiilor au alte activități principale, însă operează și transporturi rutiere de mărfuri. Sectorul transporturilor rutiere este principalul exportator de servicii al României. În ultimii ani am avut o contribuție de peste 22 miliarde de euro. În 2022, contribuția sectorului de transport rutier, la exportul de servicii a fost de 7,66 miliarde de euro. Contribuim cu peste 5% la PIB-ul României, angajăm peste 350.000 de persoane, dintre care 250.000 de șoferi profesioniști. La nivel european, transporturile rutiere românești se situează pe locul 7 în piața de transport rutier europeană” a declarat reprezentantul UNTRR.

Sponsorii evenimentului au fost:  Daimler Trucks, TH Trucks (DAF), Renault Trucks, Volvo, Scania, Zvelt Motors, Ford Trucks România, Goodyear, Schmitz Cargobull, ABB, Smartdiesel, Termoport, Impuls Leasing, Daiking și General Security. Partenerii strategici ai evenimentului au fost Ambasada Sustenabilității, Asociația ARILOG și UNTRR

Author: comunicat